Al treilea om frumos

Viața e o sală de cinema. Viața e o sală de cinema unde rulează un film captivant. Viața e o sală de cinema unde rulează la nesfârșit un film captivant despre tine. Tu ești personajul principal. Ecranul este inundat de o lumină care rănește ochii. Lumina ta, a sufletului tău care iubește sincer un alt suflet care, la rândul său, te iubește fără dubii. Ochii tăi. Deasupra e un tavan alb care, cum vei afla mai târziu, este al unui spital. Nu înțelegi ce e cu tine. Poate placenta s-a schimbat. Poate are o energie proprie. Brr… E frig. Mult mai frig decât acolo de unde vii. În jurul tău e forfotă mare. Un du-te – vino continuu. Oamenii țipă pe lângă pătuțul tău. Auzi sunete nedeslușite. Ai două gogoașe acolo unde alții au pumnii. Totul se întunecă. Adormi.
Când te trezești, peste pătuțul tău se revarsă o lumină moale. Razele de soare îți mângâie ochii de un albastru rar întâlnit. Nu se mai aude nicio șoaptă, nu mai e forfotă pe lângă tine, unde ai nimerit? Stai pe spate și nici nu îți dai seama că așa vei privi și cerul, așa vei visa, așa vei muri. Dar ce e cerul, ce e visul, ce e moartea? E prea devreme să-ți spun. Mai ai puțină răbdare și vei afla totul. Adormi din nou.
Te trezești în brațele unei femei pe care n-ai mai văzut-o. Te privește cu ochi blajini și râde moale. Zâmbești și tu pentru prima dată de când te-ai născut. Simți căldura cu care te învăluie. Ești protejat. Și adormi.
Dimineață la vreo 4 ani de când te-ai născut. Te trezești. E ziua ta. Te întinzi cât de mult poți. Abia aștepți să crești, să fii om în adevăratul sens al cuvântului. Cobori scările. La parter, te așteaptă toată familia. Îi privești pe sub balustradă și vezi cadourile. Alergi la ei, primești urări, îmbrățișări și sărutări, după care te năpustești asupra cadourilor. Primul, în hârtie roșie. Îl desfaci. Ești prea mic pentru a ști ce e emoția, deși simți un gol în stomac. În fața ta, o mașină de jucărie se eliberează din hârtie. O să-ți fie aproape mereu alături până la 9 ani. Te mai așteaptă o cutie verde cu bomboane de ciocolată. Îi rupi țipla, o desfaci și iei, la întâmplare, una învelită în marțipan. O așezi pe limbă pe toată și brusc îi simți aroma. Nu ai mai simțit un asemenea gust. Și nici nu te vei mai bucura atât de mult la următoarea, pentru că știi la ce să te aștepți. Ziua decurge normal. Rudele râd în bucătărie, iar tu stai pe scări jucându-te cu mașinuța și mâncând bomboane. Pipăi cu degetele cartonul în care au stat dulciurile. Nu mai e nimic acolo. Te ia durerea de burtă pe neașteptate și mergi la mama care se sperie văzând că ai terminat bomboanele. Te duce sus, în camera ta, și acolo adormi.
Te trezești într-o dimineață întrebându-te cum va fi la școală. Mama te trimite să te speli, îți pregătește un bol cu cereale și, după ce mănânci, te ajută să îmbraci uniforma. E incomodă. Te deranjează sacoul, dar n-ai ce face. Urci în mașină. La școală cobori, îți cunoști colegii. Sunt copii de treabă. Aparențele înșală. Seara ești frânt. Adormi cu capul pe umărul tatei.
17 ani. Te trezești lângă iubita ta. Ce noapte! Ați râs, v-ați promis unul altuia că nu o să vă părăsiți niciodată și ea a adormit la pieptul tău. Ai mai stat o vreme și ai privit-o. Pleoape străvezii, păr negru și lung, întins cu placa, nas micuț care se potrivește atât de bine feței, buze roșii date cu ”lipstick”, după cum spune ea. Brațe albe ca de marmură încolăcite în jurul mijlocului tău. Și mâinile. Mâinile ei cu degete lungi ca de pianistă, cu unghii de un roșu aprins care contrastează cu albul lor de marmură. Un inel fin de argint de pe degetul ei îți aduce în minte ideea verighetei pe care i-o vei da peste câțiva ani. Îți închipui că veți trăi fericiți până la final și zâmbești. În jur, miroase a sărat. Nisipul vă mângâie pe amândoi, doi nebuni porniți în căutarea iubirii perfect care, din păcate, nu le este destinată. Încă îți răsună în urechi ultimele acorduri de la ”18 ani”. ” Sunt nebun, iubesc și nu am bani” Asta se aplică și la 17. Vântul vă îmbrățișează pe amândoi. ”Dormiți, copii! Mâine e o zi lungă.” Închizi ochii, dar nu vrei să pierzi nicio clipă din perfecțiunea acestei nopți. Din păcate, somnul te fură.
La 22 de ani, ai fi cerut-o de soție. Ar fi fost o zi de primăvară cu un cer la fel de senin precum sufletul tău. O bancă ascunsă din parc și copacii din jur ar fi fost singurii voștri martori. Nu ați fi avut nevoie de muzica pe care amândoi o iubiți, căci inimile ar fi cântat la unison cea mai frumoasă baladă. Și nimeni n-ar fi auzit-o, doar voi.  Cu sufletul tău curat, cu ochii albaștri, cu părul blond, semănai încă de atunci, de la 17 ani, cu un înger. Ea te iubea. Tu o iubeai. N-a fost să fie. Dar fii fericit, îngere! Veți fi împreună mereu și nimeni nu o să vă stea în cale, pentru că acum sunteți veșnici.