Al unsprezecelea om frumos

Trăia de mai mulți ani pe stradă, în ciuda faptului că era bogat și își putea permite să locuiască într-o vilă, să-și cumpere cele mai scumpe haine și cea mai bună mâncare. Înainte de a lua hotărârea să se mute la colțul străzii, trăise în apartamentul lui de pe Fifth Avenue. Avusese o soție frumoasă și doi copii pe care încă îi iubea. Părinții îl părăsiseră de mic și fusese nevoit să-și clădească afacerea pe propriile-i puteri. Era directorul celei mai mari fabrici de mezeluri din țară și, totodată, câștigase mult din ambalarea diferitelor produse de uz casnic. Era recunoscut pe plan internațional și i se ceruse să părăsească țara ca să se angajeze la o firmă care îi promisese profit dublu. În fiecare seară când venea de la muncă, acum 10 ani, aducea cadouri pentru copiii săi și soție. Era atât de fericit... Nopțile treceau pe lângă el ca simple ceasuri de odihnă care se terminau întotdeauna la 7.30, indiferent ce zi a săptămânii era. Fusese un om activ. Mergea la sală de câte ori îi permitea locul de muncă Se păstrase destul de în formă pentru vârsta lui.
Într-o zi, cu 10 ani în urmă, se hotărâse să-și ducă soția și copiii la cel mai bun restaurant din zonă, întrucât era Thanksgiving Day. Voia să le mulțumească pentru că îi oferiseră șansa de a fi soțul unei femei minunate care i-a dăruit doi copii de care era mândru până peste poate. Voia să le mulțumească pentru că în fiecare an, de ziua lui, se trezise împlini spunându-și, nu că a mai îmbătrânit cu un an, ci că a mai petrecut un an de bucurie cu familia pe care el nu a avut-o. Așadar, s-au urcat toți în mașină și au purces la drum. Cerul era plin de nori negri care amenințau cu o ploaie deasă orașul.
Șoseaua era destul de liberă. Bărbatul conducea detașat, fiind mai mult atent la melodiile care se difuzau la radio și la hârjoneala copiilor decât la drum. Era atât de liber încât puteai merge cu 200 km/h fără a te teme că a-i putea avea vreun accident. După jumătate de oră de mers, în mașină s-a lăsat liniștea, iar afară a început să plouă sacadat. Copiii adormiseră, soția era adâncită în gândurile ei, iar el conducea bucurându-se de melodia preferată care se difuza la radio.
Deodată, mașina a derapat și s-a izbit de un stâlp de pe marginea drumului. Călătorii nici nu au mai apucat să țipe, să facă vreo mișcare, căci izbitura a fost atât de puternică încât toți ar fi murit pe loc. Într-o baltă de sânge și lacrimi se odihnea capul inert al șoferului. Pleoapele s-au deschis cu greu și un suspin s-a auzit greu. În față i s-a deschis o imagine groaznică. Soția căzută spre bancheta din spate, iar copiii, peste mama lor. Un urlet a pornit din pieptul bărbatului. Se auzeau sirenele. Au fost duși la spital. Acolo s-a constatat decesul a trei dintre pasageri, iar șoferul a fost îngrijit.
Când a ieșit din spital, nu mai știa nici drumul spre casă, nici ce caută singur pe lume. S-a așezat pe trotuar și a plâns...