Al zecelea om frumos

Era noapte. Ingerii se jucau cu stelele, pasandu-le de la unii la altii, cu o indiferenta greu de atribuit unui inger. Se simteau bine si pamantul era sub ei ca un vulcan gata oricand sa erupa. Singurul lucru care ii impiedica eruptia era Dumnezeu. Lumea o luase razna si El stia asta. Nu-L deranja joaca ingerilor pentru ca multi dintre ei erau copii. Foarte putini, batrani care se asezasera pe norul care le servea tuturor drept pat si citeau. Dumnezeu privea. Privea la creatia Sa si nu ii mai vedea rostul. Prea putini oameni mai stateau in genunchi si se rugau cu piosenie. Majoritatea lor era prin baruri, cluburi, nepasandu-le ca a doua zi ar putea sa nu mai fie locuitorii pamantului. Dumnezeu se intreba ce gresise. Oare fusese prea drastic cu Adam si Eva? Nu, nu se putea altfel fiindca ei avusesera doar o interdictie, dar, in rest, totul li s-a cuvenit. Si-a aruncat privirile si catre front. O nemiscare blajina invaluia totul. Doar un soldat se zbatea in somn, cautandu-si cu mainile tremurande mitraliera pe care nu avea cum s-o gaseasca. Dumnezeu si-a pastrat privirile asupra soldatului si a inceput sa ii citeasca sufletul cu lesniciune. Soldatul visa. Visa ca nu mai era cine stia el. Nu mai era om. Noua lui forma nici nu amintea de un om, ci, mai degraba, de o litera tremurata, de o iguana colorata in verdele armatei. ‘Care este legatura dintre o iguana si o litera?’ Dumnezeu Se intreba asta. Mai apoi a inchis pentru o clipa fereastra care dadea spre visul soldatului. I Se parea mult prea istovitor chiar si pentru atotputernicia Lui sa vada visele oamenilor. Un inger mic ce parasise grupul care se juca s-a apropiat de Divinitate. Apropiindu-se de Ea, a inceput sa ii simta puterea de a vedea visele oamenilor si, la randul lui, a urmarit visul soldatului. Acum, soparla sau litera se transformase intr-o pasare sau o cifra. L-a intrebat pe Dumnezeu cum interpreteaza visul soldatului. Divinitatea i-a raspuns ca acel om isi doreste sa fie altceva decat este cu adevarat. Ingerul si-a indreptat din nou privirea spre vis. A tacut o vreme dupa care, vrand sa se asigure ca vedea si interpreta bine visul, L-a intrebat pe Dumnezeu ce semnifica, in linii mari, pasarea si cifra. Divinitatea l-a privit oarecum incurcata nestiind ce sa raspunda deoarece ea vedea o soparla si o litera, amandoua in acelasi trup. Raspunsul a intarziat sa vina. Atunci, ingerul a incercat sa atinga pasarea, sa zboare odata cu ea. Cu mainile intinse, ingerul a spart imaginea visului in mii de cioburi si l-a ajutat pe soldat sa nu mai aiba parte de acele spasme cauzate de neintelegerea visului si, poate, de teama. Mana dreapta a ingerului a capatat o rana cauzata de unul dintre cioburile de vis. Sangele, insa, nu curgea, ci ramanea in trupul ingerului. Dumnezeu, milostiv ca intotdeauna, a rupt o bucata de nor si a invelit mana ranita in ea. Apoi, a adunat cioburile de vis si le-a pus in buzunarul Sau de la piept. Ingerul plangea de durere. Niciodata nu se taiase. Cu toate aceste, mereu voise sa stie ce simt oamenii cand plang. Dar nu simtea ce simtim noi, caci era inger. Durerea lui era infima comparativ cu ce simt oamenii. Ingerul a promis ca nu se va mai atinge de niciun vis, dar intotdeauna s-a atins, cu stiinta sau fara, de imaginile statice sau dinamice ale viselor. Daca nu as fi fost eu acel soldat al carui vis a fost spart, lacrimile mele nu ar mai uda acum foaia pe care scriu.